Eniko Szanto - Cine îmbracă şi dezbracă vedetele la ”Dansez pentru tine”?

Eniko Szanto - Cine îmbracă şi dezbracă vedetele la ”Dansez pentru tine”?
Eniko Szanto - Cine îmbracă şi dezbracă vedetele la ”Dansez pentru tine”?

Pentru fiecare ediţie a show-ului de la PRO TV, stilista Eniko Szanto creează în medie 150-200 de costume. Şi cum au trecut deja 9 sezoane... vorbim de o ”garderobă” impresionantă, cu mii de produse vestimentare, la care contribuie, cel puţin cu atmosfera, şi Lagerfeld, căţeluşul stilistei.

Articol de: Cătălina Matei
10.05.2010

- Câte costumaţii ai realizat pentru "Dansez pentru tine", de la primul sezon şi până acum?
În medie sunt cam 150-200 pe ediţie, dar am avut show-uri şi cu 350... Mi-e frică să calculez! Interesant e că le ţin minte pe toate. Toţi colegii mă ajută: echipa de producţie, două asistente, Irina şi Liana, fetele din atelier şi, dese­ori, chiar concurenţii. N-am prea avut ocazia să le mulţumesc, aşa că nu ra­tez ocazia acum şi le zic: "Jos pălăria în faţa voastră!".
- Cum sunt vedetele-concurente la probe? Mofturoase, cu fiţe?
Dacă nu au mai avut experienţa dan­sului pe scenă, pot fi mai reticente. La în­ceputul sezonului, de exemplu, Ana­­maria Ferentz m-a rugat să evi­tăm culoarea neagră, pentru că nu-i place.
- Cătălin Botezatu a fost şi el concurent. S-a implicat în realizarea vestimentaţiei sale sau te-a lăsat să faci ce vrei?
Cătălin a fost cel mai ascultător... Cred că şi el ştie ce înseamnă să îmbraci atâţia oameni şi să faci atâtea costume, dar nu numai atât. Pentru momentul de stomp, cămăşile albe le-a făcut el pentru toată echipa lui. În plus, a fost atent şi cu ceilalţi concurenţi, de exemplu cu Dragoş Bucurenci sau Cătălin Moroşanu, cărora le-a adus cămăşi, veste şi pantaloni. Dintre costumele pe care i le-am realizat, cel mai mult cred că i-a plăcut cel de toreador, dar şi cel al lui Don Quijote a făcut furori.
- Căţeluşul tău, Lagerfeld, te mai însoţeşte peste tot?
El e cu mine mai tot timpul, cel mai mult îi place să doarmă pe un maldăr de materiale şi să alerge după alţi dulăi pe malul lacului, în Buftea. Costumaşe i-am cumpărat cât a fost frig, acum poartă numai baticuri sau guleraşe. I-a făcut chiar şi Cătălin Botezatu câteva, inscripţionate cu "Lagerfeld".
- Care este piesa vestimentară cu care te mândreşti cel mai tare?
Mi-e dragă o cămaşă albă din colecţia mea, pe care o port deşi s-a tocit şi s-a subţiat materialul de câte ori am spălat-o, probabil o voi purta şi ruptă...

Articol citit de: 723 ori

Da nota: 1 2 3 4 5

Nota medie: 3.0

 

COMENTEAZA

 
Nume:
What is 76 - 41 = Text: 

COMENTARIILE CITITORILOR

STIRI PE ACEEASI TEMA

PRO TV, lider de audienţă pe 2008

Conform tradiţiei, PRO TV îşi menţine poziţia fruntaşă în topul celor mai urmărite programe, fie că a fost vorba despre ştiri, sport, filme sau divertisment. Acest...

 

STIRI DIN ACEEASI CATEGORIE

Dan Capatos: ”M-am inspirat din formatul lui Diaconescu şi l-am făcut mai bun!”

De doi ani, în fiecare seară la Antena 1, ”practică” tabloidul extrem la ”Un show păcătos”. Chiar dacă unii îl condamnă că a copiat...

 
Andi Moisescu - Apropo de vacanţă

Emisiunea pe care o prezintă la PRO TV a devenit un punct de reper atât pentru devoratorii de publicitate, cât şi pentru românii care încă se...

 

Nr. 22 / Mai 2010

HOROSCOP

Berbec Taur Gemeni Rac Leu Fecioara

Taur

21.04 - 21.05

Ai observat ca oamenii din jurul tau se bucura de privilegii si din cauza aceasta simti strangeri de inima si poate chiar putina invidie. Dupa mijlocul lunii, vei fi capabila sa intorci totul in favoarea ta si sa gasesti si tu fericirea. Daca simti ca te-ai indepartat de prieteni, la sfarsitul lunii iti vor fi de un considerabil ajutor.

Balanta Scorpion Sagetator Capricorn Varsator Pesti

Copyright © 2006 ProtvMagazin. Se interzice copierea oricaror informatii din acest site. Pentru solicitarea acordului contactati contact@protvmagazin.ro

 
Statistici SATI