Dezvăluirile lui Hagi

no title
Dezvăluirile lui Hagi

Vineri, 5 martie, cel mai cunoscut fotbalist român din toate timpurile, Gică Hagi, a acceptat provocarea lui Bogdan Miu şi a răspuns cu sinceritate întrebărilor lui în "Camera secretelor", din matinalul de la Europa FM.


05.03.2010

Hagi a dezvăluit milioanelor de români că, după 2 ani de absenţă efectivă din fotbal, şi-a propus ca din vară să revină ca antrenor. "În ultimii doi ani, m-am concentrat să construiesc şi să pun pe roate Academia Hagi, unde încerc să le transmit copiilor de toate vârstele că viaţa e o competiţie, o provocare şi că noi doar îi sprijinim să ajungă unde vor. Acum, plănuiesc ca din vară să revin ca antrenor. Nu ştiu încă la ce echipă, aştept să văd care sunt ofertele. O voi accepta pe cea care va reprezenta cea mai mare provocare. Ca antrenor, sunt la fel cum am fost şi ca jucător, cu personalitate şi născut cu gândul de a fi cel mai bun. Eu aşa sunt construit, îmi place presiunea şi îmi place să fiu responsabil", a mărturisit vedeta.

Legat de starea actuală a fotbalului românesc, Gigă a explicat: "Nu cred că e vreo diferenţă între generaţia de acum şi cea a noastră. Noi ne-am îndeplinit misiunea, acum ei sunt în activitate şi au foarte multe lucruri de făcut. Sper să obţină performanţe, căci doar asta şi titlurile îţi asigură respectul celorlalţi. Eu, unul, mi-am respectat întotdeauna antrenorul şi am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a-l ajuta şi pe el să-şi atingă obiectivele".

În ceea ce priveşte viaţa lui de familie, Hagi a explicat că Ianis, fiul lui care este deja pasionat de fotbal, va avea libertate totală în a-şi construi viitorul. "Fiul meu va decide singur la ce echipă să joace. Eu îl sprijin şi îl sfătuiesc când greşeste, dar restul depinde de ei. Eu şi soţia mea le dăm totul copiilor noştri, au sprijin şi încredere totală, tot ce au de făcut este să fie serioşi, corecţi şi muncitori", a explicat el.

Ascultătorii Europa FM au aflat chiar de la Gică Hagi că el este un tată şi un soţ model, că a oferit tuturor femeilor din familia lui flori de 1 martie şi că are grijă de copii lui. "Nu ştiu cine cântă în familia noastră, cocoşul sau găina, dar ştiu că bărbatul este cel care trebuie să iasă să deschidă uşa când sună cineva. La noi, lucrurile se împart în familie, nu contează cine cântă, copiii trebuie să vadă că suntem o echipă şi că au în spatele lor oameni care îi sprijină foarte tare", a încheiat invitatul lui Bogdan.

Cuvinte cheie: Gică HagiEuropa FMBogdan Miufotbal

Articol citit de: 595 ori

Da nota: 1 2 3 4 5

Nota medie: 3.0

 

COMENTEAZA

 
Nume:
What is 3 * 9 = Text: 

COMENTARIILE CITITORILOR

STIRI PE ACEEASI TEMA

Iulian Miu

Este cunoscut ca unul dintre băieţii răi ai fotbalului românesc. S-a retras anul acesta din activitate, din cauza unei accidentări grave. El spune că ar mai fi continuat...

 
Monica Anghel aniversează 2 ani de ”Deşteptare”

Pe 5 mai, se fac 2 ani de când Monica realizează împreună cu Bogdan Miu matinalul ”Deşteptarea” la Europa FM. Însă petrecerea se va ţine pe 26 mai, când întreaga...

 

STIRI DIN ACEEASI CATEGORIE

Juniorii de azi, campionii de mâine

Atunci când vorbim de sport, nu putem să trecem cu vederea ambasadorii lui: copiii şi tinerii. Într-un cuvânt, cei care ne demonstrează că...

 
Sefo a ”gustat” din frumuseţile Capitalei

Pe 21 mai, cei mai în formă luptători autohtoni s-au bătut cu vedete internaţionale de prim-plan, la cea mai tare gală K1 din Europa. K1 World...

 

Nr. 22 / Mai 2010

HOROSCOP

Berbec Taur Gemeni Rac Leu Fecioara

Taur

21.04 - 21.05

Ai observat ca oamenii din jurul tau se bucura de privilegii si din cauza aceasta simti strangeri de inima si poate chiar putina invidie. Dupa mijlocul lunii, vei fi capabila sa intorci totul in favoarea ta si sa gasesti si tu fericirea. Daca simti ca te-ai indepartat de prieteni, la sfarsitul lunii iti vor fi de un considerabil ajutor.

Balanta Scorpion Sagetator Capricorn Varsator Pesti

Copyright © 2006 ProtvMagazin. Se interzice copierea oricaror informatii din acest site. Pentru solicitarea acordului contactati contact@protvmagazin.ro

 
Statistici SATI